Rezultate Evaluare Națională 2025: notele și mediile la examen vor fi publicate joi, 3 iulie. Ce trebuie să știe elevii

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Notele și mediile elevilor la examen vor fi publicate joi, 3 iulie, de Ministerul Educației.

 

Elevii pot solicita să-și vadă lucrările corectate, înainte să depună contestații.

Peste 2300 de elevi din Satu Mare, alături de colegi din țară au susținut, în perioada 23-27 iunie, probele la Evaluare Națională 2025.

În 3 iulie, până la ora 12.00, vor fi comunicate rezultatele la examen. Acestea sunt publicate anonomizat, cu codul elevilor, școala de proveniență, notele pe probe și media la examen.

Tot joi, în intervalul orar 14.00-18.00, dar și în 4-5 iulie, pot fi depuse cereri pentru vizualizarea lucrărilor și pot fi depuse contestații.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi disponibile în 10 iulie.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii