Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare invită tinerii absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau elevi aflaţi în ultimul an de liceu, care doresc să urmeze cariera militară să se prezinte la sediul unităţii din municipiul Satu Mare, strada Ecaterina Teodoroiu nr.1, pentru a participa la activitatea de selecţie, în vederea participării la concursurile de admitere în cadrul instituţiilor militare de învăţământ.
Pentru sesiunea de admitere 2017 Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare recrutează candidaţi pentru a participa la concursul de admitere în cadrul următoarelor instituţii militare de formare a personalului Jandarmeriei Române:
• ÎN CADRUL INSTITUŢIILOR M.A.I.:
A. ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza” BUCUREŞTI, arma jandarmi -Facultatea de ordine şi siguranţă publică – 50 locuri (din care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari şi 2 locuri pentru alte minorităţi);
B. ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI JANDARMI „Grigore Alexandru Ghica” DRĂGĂŞANI: 180 locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru minorităţi), repartizate astfel: 174 locuri Jandarmerie şi 6 locuri S.P.P.
C. ŞCOALA MILITARĂ DE SUBOFIŢERI JANDARMI „Petru Rareş” FĂLTICENI: 175 locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru minorităţi);
D. ŞCOALA DE SUBOFIŢERI DE POMPIERI ŞI PROTECŢIE CIVILĂ „Pavel Zăgănescu” BOLDEŞTI: 3 locuri – maistru militar auto.
• ÎN CADRUL INSTITUŢIILOR M.Ap.N:
1. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE ,,CAROL I”
• Facultatea de Comandă şi Stat Major:
-2 locuri- Logistică;
2. ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE ,,Nicolae Bălcescu” SIBIU;
• Facultatea de Ştiinţe Militare:
- 2 locuri – Managementul organizaţiei-Artilerie şi rachete;
- 1 loc – Managementul organizaţiei-Auto;
-3 locuri –Mangementul sistemelor de comunicaţii militare-Comunicaţii şi informatică
• Facultatea de Management Militar:
-12 locuri – Management economico-financiar – Finanţe-contabilitate;
- 4 locuri – Administraţie publică - Intendenţă;
3. ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ BUCUREŞTI
• Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament:
- 2 locuri – Armament, aparatură artileristică şi siteme de conducere a focului;
- 5 locuri –Materiale energetice şi apărare CBRN;
- 4 locuri – Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare;
- 4 locuri – Blindate, automobile şi tractoare;
- 2 locuri – Construcţii şi fortificaţii;
- 4 locuri – Topogeodezie şi automatizarea asigurării geodeziei;
• Facultatea de Sisteme Electronice Militare:
- 5 locuri – Echipamente şi sisteme electronice militare;
- 3 locuri – Comunicaţii pentru apărare şi securitate;
- 5 locuri – Ingineria şi securitatea sistemelor informatice militare;
- 4 locuri - Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi
securitate naţională.
4. ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI A FORŢELOR TERESTRE „Basarab I”:
- 2 locuri – Armament şi instalaţii de lansare;
- 2 locuri – Auto;
- 1 loc – Geniu;
- 1 loc – Construcţii
- 2 locuri – Tehnică de comunicaţii;
- 2 locuri – Operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii;
- 2 locuri –Intendenţă;
La concursurile de admitere pot participa băieţi şi fete care trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1. Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
2. Să cunoască limba română scris şi vorbit;
3. Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
4. Să fie “apţi” din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
5. Să aibă vârta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs;
6. Să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
7. Să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
8. Să nu aibă antecedente penale, sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
9. Să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
10. Să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
11. Să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
12. Să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00 cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
13. Să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;
14. Să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile.
Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare de la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 1, localiatea Satu Mare, tel. 0261 / 769760, fax 0261 / 769780 sau pe site-ul instituţiei www.jandarmeriasatumare.ro.