Astfel, elevii clasei a XII-a C din cadrul Colegiului Național ”Ioan Slavici”, însoțiți de diriginta lor, profesoara Bianca Cigan, s-au mobilizat în această dimineață și s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge. Este vorba despre elevii Rafael Țițoc, Roland Murșa, Marius Danea, Hotya Alex, Andrei Marchiș, Buier Patrick, Ijac Tamaș, Daniel Rateș.
În fiecare an, în preajma sărbătorilor, acești tineri sunt implicați în diverse acțiuni caritabile, iar în acest an, ideea a venit din partea unuia dintre elevi, totodată voluntar la Serviciul de Ajutor Maltez Satu Mare. Pe lângă faptul că vor ajuta zeci de bolnavi care au nevoie de sânge, acești tineri doresc să doneze tichetele de masă pe care le vor primi, familiilor nevoiașe, pentru a le face sărbătorile de iarnă mai frumoase.
Lista cu fapte bune ale acestor tineri nu se încheie aici, aceștia au început să adune, împreună cu Centrul de Ajutor Maltez, haine pentru oamenii nevoiași.