În data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetăţean român, în vârstă de 24 de ani, din judeţul Suceava. Acesta conducea un automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România.
Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în ţară, la controlul de frontieră, lucrătorul nostru a efectuat un control amănunţit, întrucât existau unele suspiciuni cu privire la marfa pe care acesta o transporta. Astfel, colegii noştri au descoperit, în compartimentul de marfă, patru paleţi conţinând diferite bunuri electronice, care nu se regăseau în documentele prezentate de şofer la control.
În total, au fost descoperite 3.007 articole electronice şi electrice (laptopuri, telefoane şi diferite accesorii), în valoare de 1.740.000 lei. Şoferul a declarat că marfa a achiziţionat-o de-a lungul timpului, pe perioada șederii în Italia şi intenţiona să o introducă în România în vederea comercializării.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.