Festivitatea de deschidere a avut loc, azi, 3 aprilie 2018, la Hotel Valea Măriei (Galerie Foto).
La festivitatea de deschidere au fost prezenți inspectorul școlar general, Călin Durla, primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, prefectul Darius Filip, inspectorul general de Matematică din Ministerul Educației, Daniel Grigorescu, președintele Centrului Național de Evaluare și Examinare, Gabriela Streinu Cercel, și alți oaspeți de seamă.
- ”Este o onoare și în același timp o mare responsabilitate pentru noi să fim gazda acestei ediții a Olimpiadei Naționale de Matematică, pentru prima dată în istoria acestei competiții. Suntem în Anul Centenar al Marii Uniri, organizarea face parte din acțiunile aniversare pe care Inspectoratul Școlar Județean le dedică acestei sărbători naționale. Continuăm astfel să aducem prețuire înaintașilor noștri, conducând spre performanță tinerii noștri. (...) Transilvania este centrul național și mondial al matematicii”, a spus Călin Durla.
Primarul Aurelia Fedorca i-a felicitat pe elevii olimpici și pe dascălii îndrumători și le-a urat mult succes.
- ”Vreau să vă felicit pentru că ați ajuns la această performanţă remarcabilă, de a participa la etapa naţională, şi sunt convinsă că în spatele acestor rezultate stă o muncă titanică, realizată cu pasiune, vocaţie şi dăruire. Vă felicit, dragi elevi, pentru că la vârsta la care mulți copii încă se uită la desene sau se joacă în fața calculatorului, voi ați depus un efort uriaș pentru a atinge actuala condiţie. Ştiu că aveţi o misiune grea, dar şi provocatoare în acelaşi timp, aceea de a vă cunoaşte propriile limite şi de a vă etala calităţile, abilităţile și competenţele. Nu în ultimul rând, vreau să le transmit aprecierea mea profesorilor care v-au ajutat să ajungeţi aici. Ei merită respectul şi admiraţia noastră, a tuturor. În final, vă doresc ședere plăcută la Negrești-Oaș și vă invit, în limita în care veți avea timp, în pauzele de relaxare, să vizitați zona noastră și să vă bucurați de ospitalitatea oșenilor. De asemenea, vă invit să deveniți ambasadorii noștri și să reveniți pe meleagurile noastre cu familiile și prietenii voștri”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Exercitându-și în spirit competițional atributele excelenței, Liceul Teoretic Negrești Oaș susținut de Primăria și Consiliul local, are onoarea și responsabilitatea de a organiza Olimpiada Națională de Matematică, găzduind un număr de 250 elevi și profesori, cei mai buni matematicieni din toate județele și din capitala României, București.
Tot azi, la ora 18.00, la Casa de Cultură din Municipiul Satu Mare, va avea loc festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naţionale de Matematică pentru clasele VII-XII.