pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

BAC 2018 | Primele rezultate și ce se întâmplă dacă ai media 5.99

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Emoții mari pentru absolvenții claselor a XII-a. Elevii claselor a XII-a au terminat examenele, iar acum așteaptă cu nerăbdare afișarea notelor, care va avea loc mâine.

Primele rezultate vor apărea în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro pe data de 4 iulie, până la ora 12:00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00 – 16:00. Rezultatele finale la Bac 2018 vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

La nivelul județului Satu Mare, au susținut aceste probe 1.946 de candidați, din care 1.722 din promoția curentă și 224 din serii anterioare. 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6, cel puţin, la probele scrise.

Există o veste bună, însă, toți cei care obțin media generală 5,99, aceasta se rotunjește la 6,00.

Absolvenții de liceu care au susținut toate probele de la bacalaureat, dar nu îndeplinesc simultan condițiile menționate, dar și cei care s-au prezentat doar la anumite probe de la BAC 2018 sunt declarați “respinși”.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii