Ministerul Educației a publicat miercuri (31 august) rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2022 (înainte de contestații). 

Absolvenții de liceu care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară sau în anii anteriori se pot înscrie începând de astăzi, 18 iulie, la sesiunea a doua a examenului maturității.

Ministerul Educației a publicat programele valabile pentru examenul de Bacalaureat 2022 aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.

Ministerul Educației a anunțat că simulările examenelor naționale vor avea loc la finalul lunii martie.

Astăzi, 25 august, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2020.  

542 de elevi sătmăreni s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului național de bacalaureat 2020, începând de luni, 24 august. 

Guvernul a modificat legislația din Educație, astfel încât nu vor avea loc examenele de competențe la probele orale de Bacalaureat iar recunoașterea acestora se va echivala.

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, miercuri, ordinul cu măsurile care trebuie luate în școli în perioada în care elevii vor merge în unități pentru pregătirea examenelor naționale.

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat măsurile de relaxare care vor fi luate după data de 15 mai. 

Ministerul Educaţiei a aprobat astăzi noile programe de examen pentru Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a și Bacalaureat, fără conținuturi aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii