Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare Cristian Valer Beșeni a participat astăzi la Hodod și Lelei la ceremonialul militar şi religios desfăşurat la Monumentele eroilor ridicate în onoarea ostaşilor români ce-şi dorm aici somnul de veci.
A fost semnat contractul de proiectare a drumului Expres care va conecta județul Satu Mare la drumul Expres M49 din Ungaria, anunță conducerea Consiliului Județean.
Lucrările la secția de Neurologie din curtea Spitalului Județean de Urgență evoluează în ritm alert, pacienții cu accident vascular cerebral și cei cu probleme neurologice, urmând a fi tratați în condiții de secol XXI.
Consiliul Județean Satu Mare pregătește un centru de gestionare a situațiilor de urgență care va integra cele mai moderne mijloace de intervenție și tehnologii de comunicare, necesare misiunilor de salvare de vieți omenești și bunuri materiale.
Mai mulți locuitori care tranzitează porțiunea de drum național care leagă localitățile Orașul Nou de Livada sunt nemulțumiți de starea rea a drumului.
Consilierii județeni sătmăreni și-au ales astăzi vicepreședinții. Ioan Rus și Valer Beșeni, ambii PNL, vor ocupa cele două funcții, potrivit votului dat în cadrul ședinței extraordinare de astăzi.