Poliția Română informează cu privire la un nou mod de înșelăciune propagat prin intermediul aplicațiilor mobile de relaționare „Apreciază postări pentru bani!”.

Poliţia Română atrage atenţia asupra unui nou tip de fraude online săvârşite cu ajutorul unor apeluri telefonice nesolicitate făcute de persoane care îşi atribuie identitatea unor angajaţi din cadrul unităţilor bancare. Până în prezent, în ţara noastră, nu au fost sesizate astfel de fapte, a precizat IGPR.

Încep să reapară mesajele-capcană de tipul 'TU EȘTI ÎN ACEST VIDEOCLIP', iar campania malițioasă se propagă prin intermediul mesajelor pe scocial media, preponderent pe Facebook. Citiți cu atenție orice mesaj conține link-uri sau atașamente, înainte de a face orice acțiune!

Începând cu luna aprilie a acestui an, șoferii vor putea verifica online istoricul sancțiunilor rutiere, direct pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române.

Miercuri, 28 septembrie, între orele 08:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00, pe drumurile naționale și autostrăzi se desfășoară anchete de circulație origine – destinație, anunță CNAIR.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a desfăşurat o licitaţie pentru contractarea unui număr de 600 de autospeciale destinate Poliţiei Rutiere.

Poliția Română a recepționat 45 de laboratoare mobile de educație rutieră, achiziționate în cadrul proiectului ”Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”. Autospecialele vor avea dotări tehnice și expoziționale menite să susțină activitatea polițiștilor rutieri, în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin responsabilizarea cetățenilor, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto.

Poliţia Română a transmis astăzi o serie de precizări pentru cei care se deplasează cu trotinetele electrice. 

Astăzi, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, efectuează 196 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. 

Ai condus regulamentar pe durata întregului an 2020? Poliția Română și Asociația Green Road apreciază conduita ta preventivă și te invită la campania ”Șoferi de nota 10!” – ediția a IV-a.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii