Patrula de siguranță publică din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare ajunsă în localitatea Băbășești, în curtea unei locuințe au identificat cu bărbat, de 32 de ani, care prezenta răni în zona capului, stabilind faptul că un bărbat, de 46 de ani, care locuia cu acesta în locuință i-ar fi provocat rănile.
La scurt timp după sosirea echipajului, aceștia au fost alertați despre faptul că bărbatul, de 46 de ani, încearcă să se sinucidă prin spânzurare în grădina imobilului unde se aflau polițiștii.
Agent de poliție Macarie Daniela fără să stea pe gânduri a alergat în grădina imobilului unde l-a găsit pe bărbat agățat cu ajutorul unei funii, înfășurate în jurul gâtului, de un copac aflat în grădină.
Văzând că acesta prezintă semne vitale, l-a eliberat din prinsoare, desfăcându-i nodul funiei cu mâinile și cu ajutorul unui cetățean a reușit să îl întindă pe pământ, salvându-i viața.
Agent de poliție Macarie Daniela își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, la Postul de Poliţie Turulung, din anul 2017, an în care a absolvit Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca .
- ”Felicitări colegei noastre pentru promptitudinea şi profesionalismul de care a dat dovadă! Prima, şi cea mai importantă atribuţie a Poliţiei Române - apără viaţa!”,este mesajul transmis de colegii polițistei.