pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Anchetă | Copilul de 10 ani nu a fost agresat de directoarea școlii din Călinești Oaș. O recunosc și părinții lui

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Acuzațiile la adresa directoarei Școlii Gimnaziale Călinești Oaș, Adriana Ciul, că ar fi agresat un elev de 10 ani, nu se confirmă.

Ancheta efectuată de conducerea Inspectoratului Școlar Satu Mare a scos la iveală că presupusa agresiune fizică asupra unui elev de 10 ani se infirmă. Mai mult, chiar părinții copilului recunosc acest lucru.

Părinții lui Carlos, copilul agresat, au recunoscut comisiei trimisă de ISJ Satu Mare la fața locului că băiatul era îmbrăcat în acea zi cu o bluză ruptă, familia având o situație materială precară. Mai mult, tot părinții copilului susțin că fiul lor a fost mutat la această învățătoare tocmai pentru că este un cadru didactic care le poate ”ține în frâu” copilul, despre comportamentul căruia nici ei nu sunt mulțumiți.

După trei zile în care comisia constituită la nivelul Inspectoratului Școlar a ascultat declarațiile copilului, colegilor de clasă - martori la incident, părinților și directoarei, a stabilit că Adriana Ciul nu se face vinovată de agresiune.
Dintre toți părinții audiați, o singură mamă susține că directoarea ar fi ridicat tonul.

Acesta nu este primul caz de violență petrecut în școlile din județ care nu se confirmă.
La mijlocul lunii aprilie, o femeie de serviciu care a ținut locul unei învățătoare bolnave a fost acuzată că a lovit cu o nuia peste palme mai mulți copii, în vârstă de 8 ani, de la Școala Gimnazială Pomi. Cei care au făcut acuzațiile, au postat și o fotografie cu palmele unui copil pline cu sânge... sânge care s-a dovedit a fi doar cariocă...

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii