Cei doi au au fost prinși în timp ce se urcau într-un taxi. Șoferul trebuia să îi ducă până la granița cu Ungaria, spun polițiștii de frontieră sătmăreni.
“Astfel, în jurul orei 22.00, pe o stradă din municipiul Satu Mare au fost identificați doi cetățeni străini în timp ce urcau într-un autoturism în regim de taxi. Drept urmare, s-a procedat la urmărirea taxiului, care s-a desplasat spre ieșirea din localitatea Satu Mare, către frontiera de stat a României cu Ungaria”, explică polițiștii de frontieră.
La scurt timp, polițiștii de frontieră au oprit autoturismul, care circula în regim de taxi, în care au identificat două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul serviciului teritorial, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii identității acestora.
“În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cetăţenii străini sunt din Maroc, în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, fiind solicitanți de azil în România. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei”, mai spun polițiștii de frontieră.
Cei doi cetățeni străini au fost preluați de lucrători din cadrul Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea documentării întregii activități infracționale.