Kia Sportage căutat de autoritățile din Franța, descoperit la Petea

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Kia Sportage, căutat de autoritățile din Franța, a cărui valoare se ridică la peste 55.000 lei.

Joi, 09 ianuarie, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, cetățeanul român N.B., în vârstă de 40 de ani, din județul Satu Mare.
Acesta conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-un microbuz  cu care tracta o remorcă tip platformă. Şoferul transport ape platformă un autoturism marca Kia Sportage, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Franței.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că autoturismul transportat pe remorcă era semnalat ca fiind "bun căutat pentru folosire ca probe în cadrul procedurilor penale", alertă introdusă de autoritățile din Franța, în 7 ianuarie 2020.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 55.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii