Satu Mare: Numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu a ajuns la 1460 persoane

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În județul Satu Mare, astăzi, 23 martie, se află în carantină 62 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1460 persoane.

          Facem apel la cetățenii județului Satu Mare să aibă în vedere prevederile Ordonanței Militare nr.2 din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19!

            Începând de astăzi, 23 martie 2020, ora 22.00, se va restricționa circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei. În intervalul orar 22.00- 6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele:

            a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

            b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

           c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

           d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

          e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

            Potrivit art. 5, din Ordonanța Militară nr.2/ 21.03.2020, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

            De asemenea, pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

          Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

          Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională și personalul care asigură serviciile de utilitate publică.  

         Declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție. 

       Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.

      Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografierea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei. 

     Menționăm faptul că, potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie a.c.

Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii