Scriitorul și publicistul Viorel Ilișoi vine la Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Biblioteca Județeană Satu Mare, Carel Woodworks și Școala de Arte Satu Mare invită publicul sătmărean la o întâlnire cu scriitorul, ziaristul și publicistul Viorel Ilișoi și cărțile sale. 

Evenimentul se va derula joi, 9 noiembrie, cu începere de la ora 18,00, la Hotel Restaurant Aurora, Piața Libertății nr. 11. Oaspetele va fi prezentat audienței de către doamnele Elena Birtoc și Viorica Shibata.
Autodefinindu-se pe sine drept un „ziarist pe stil vechi”, Viorel Ilișoi este într-un amplu periplu autumnal prin țară și străinătate. După ce a parcurs România în lung și-n lat, poposind în marile orașe ale țării, dar și în mari orașe europene (Bruxelles, Belgia și Lille, Franța) alături de cărțile sale, primit cu mare bucurie și entuziasm de publicul cititor, scriitorul și jurnalistul Viorel Ilișoi ajunge, pentru prima oară, și la Satu Mare. 
Născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani, Viorel Ilișoi a crescut la Casa de copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și scrie, pe rând, la Atitudinea (1990-1991), Timpul (1991–1998), Național (1998–2003), Cotidianul (2004–2009) și Jurnalul Național (2009–2014). În anul 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la 3 luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul Saddam Hussein se ascunde la Botoșani. Faptul este trecut sub tăcere în țară, dar scandalizează presa internațională și aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare. În 2011 va începe publicarea în Jurnalul Național, în foileton, a romanului Paișpe, inspirat din această experiență (57 de episoade). Unele dintre reportajele lui Viorel Ilișoi au fost preluate de jurnale din Franța, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Israel, SUA.                                                                                                 
În 2014 alege să fie jurnalist independent, iar activitatea sa literară a urmat același drum. Are publicate poezii și proză în principalele reviste de profil din țară și în câteva volume colective. 
Activitatea publicistică neîntreruptă în 30 de ani îi este recompensată, printre altele, cu Premiul Presei Ieşene (1996 şi 1997), Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundaţiei Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru reportaj-anchetă (2007), Premiul pentru jurnalism ecologic (2009), Premiul pentru cel mai bun text la The Industry Awards (2012), Premiul anual pentru jurnalism acordat de Curierul literar și artistic (2013), Trofeul festivalului de film „Amatorul” (Chișinău, 2014), premiul pentru Jurnalism cultural la Gala „Oamenii TIMPULUI” (2014), premiul 3 pentru Opinie la Superscrieri (2014), Premianții fără premii (Deva, 2017), Premiul pentru excelență în jurnalism „Vanda Condurache” (Iași, 2017), Premiul Național „Vasile Voiculescu” pentru publicistică (2018), Premiul 3 și Premiul publicului pentru reportaj la Superscrieri (2020), premiul Observator cultural pentru cea mai bună carte la categoria „Memorii” (2021). 
Cărțile sunt fiicele pădurii, spunea cineva. Și pentru că iubesc și cărțile și pădurea deopotrivă, vă anunț că Viorel Ilișoi is coming to town. Cărțile lui, în bună parte autobiografice, nu sunt despre el, sunt despre noi, despre slăbiciunile și măreția noastră, despre banalitate și excelență, despre înălțare și cădere. Citindu-l, parcă e Ion Creangă, dar cu Eminescu de vorbă, bârfind un Sadoveanu ce va avea să vină la o întâlnire cu Caragiale.
Ilișoi înțelege tristețea și durerea ca terapie, le-a trăit în diferite forme, dar, în stil arghezian, le-a transformat în frumuseți și lucruri noi. Șugubăț, cu multă ironie, un fanatic al bunei dispoziții, motive suficiente pentru a sta de vorbă cu el, într-o seară de toamnă. Motiv de emoție pentru mine în a prezenta, alături de Viorica Shibata, un scriitor original – Viorel Ilișoi”, mărturisește Elena Birtoc.
Viorica Shibata completează: „L-am citit pe Viorel Ilișoi într-o stare de admirație și uneori chiar invidie sinceră pentru meșteșugul cuvintelor, pentru prospețimea frazelor dar mai ales pentru ironia și autoironia de care e în stare. Cele mai frumoase reportaje și Strălucitor sunt două dintre cărțile lui pe care nu le poți lăsa din mână și ale căror personaje și întâmplări îți umblă prin cap mult timp după terminarea lor. Dar Viorel Ilisoi și-a depășit statutul de reporter de teren și jurnalist, dovadă sunt scrierile despre Paul Goma și Necunoscutul Mihai Codreanu, la care se adaugă scenariul de film Elixirul, ca să amintim doar câteva dintre reușitele sale.”
Publicul sătmărean are prilejul să stea față în față cu Viorel Ilișoi, apreciat poet, prozator şi gazetar, autorul a numeroase reportaje, fiind numit de colegii de breaslă „regele reportajului din România”. Nu vor lipsi discuțiile libere între autor și public, întrebări și răspunsuri, sesiunea de autografe, la care iubitorii de carte abia așteaptă să participe.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii