pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Persoanele care vin din 17 state europene nu mai sunt nevoite să stea în carantină sau izolare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În urma unei ședințe a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, desfășurată on-line, sâmbătă, s-a aprobat lista cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.

„În baza propunerii Institutului Național de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria”, se arată în hotărâre.

 

 

De asemenea, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare.

 

Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16.00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

 

Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.

 

„Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată se monitorizează de către Institutul Național de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluții nefavorabile susținută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă”, precizează autoritățile în hotărâre. 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii