pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Razii la hoţii de maşini. Două femei s-au ales cu dosare penale

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Satu Mare au acționat ieri, 12 iulie a.c., pentru prevenirea și combaterea furturilor de autovehicule, a traficului intern și internațional cu autovehicule furate precum și a infracțiunilor de înșelăciune sau abuz de încredere cât și pentru îmbunătățirea climatului de siguranță civică.

Astfel, în urma activităților desfășurate au identificat și indisponibilizat două autovehicule, care figurează ca fiind urmărite.
Primul fiind dat în urmărire de către autoritățile italiene în anul 2016, și identificat de polițiștii de investigații criminale în posesia unei femei de 37 de ani, din Satu Mare, iar cel de al doilea a fost dat în urmărire în anul 2012, de către autoritățile daneze, fiind depistat în posesia unei femei de 43 de ani din Bercu.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, în vederea clarificării cu operativitate a situației juridice a celor două autovehicule, acestea fiind indisponibilizate de către polițiști.
De asemenea au fost verificate și autovehicule despre care există date și informatii că sunt parcate de o perioadă mai lungă de timp în parcările aparținând complexelor comerciale din municipiul Satu Mare, stabilindu-se că nu fac obiectul vreunei cercetări. 
Totodată s-a acționat în Târgul Auto organizat în localitatea Amați, judetul Satu Mare, fiind verificate 16 autoturisme, care nu au fost identificate cu mentiuni.
Cu ocazia efectuării verificărilor autovehiculelor au fost verificati si proprietarii acestora precum si persoanele care le ofereau spre vânzare, fiindu-le adus la cunoștință aspectele pe care trebuie sa le urmărească în momentul achiziționării unui autoturism, respectiv : - existența în original a documentelor însoțitoare ,,Carte de Identitate” și ,,Certificat de Înmatriculare”, indiferent de țara de proveniență;  - doua sau trei chei de contact ( după caz ), precum și verificarea funcționării acestora în mod normal, atât la nivelul contactului cât și la nivelul yalelor portierelor;- concordanța între numărul de identificare poansonat pe șasiu, tăblița martor prinsă în capse și documentele însoțitoare;- confruntarea datelor de stare civila si fotografia din buletin ale vânzătorului cu datele proprietarului din documentele autoturismului;- prezentarea autoturismului la R.A.R. înainte de achitarea integrală și întocmirea contractului de vânzare cumpărare, pentru obținerea certificatului de autenticitate. 
În cazul în care sunt diferite suspiciuni privind proveniența autoturismului, recomandăm cetățenilor să se adreseze cu încredere compartimentului trafic si furturi auto din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare
La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului pentru Jandarmi Județean Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii