”Această zonă s-a dezvoltat și s-a extins foarte mult în ultima vreme, dar locuitorii de aici erau privați de accesul la apă și canalizare. Este o investiție pe care am demarat-o anul trecut, când am început proiectarea lucrărilor. Am avut în ultimii doi ani mai multe întâlniri cu locuitori din zonă și le-am promis că vom demara această investiție importantă. Și ne-am ținut de cuvânt!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
Rețeaua de apă va fi extinsă pe o porțiune de aproape 2 km pe străzile: Dara, Ion Popdan, Kaffka Margit, Eugen Ionesco și Alba Iulia, ce presupune realizarea a 124 de branșamente și amplasarea unui număr de 10 hidranți.
Totodată, va fi extinsă rețeaua de canalizare pe o porțiune de 4 km, pe străzile: str. Dara, Ion Popdan, Kaffka Margit, Eugen Ionesco și Alba Iulia, precum și pe str. Krudy Gyula, Karoli Gaspar, Mahatma Ghandi și János Scheffler.
”Lucrările sunt finanțate de la bugetul local, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, locuitorii acestei zone să beneficieze de o apă potabilă și canalizare. Este o investiție pe care am promis-o locuitorilor și azi am reușit să o demarăm efectiv”, a spus administratorul public Maskulik Csaba.