COVID-19 | 51 de cazuri noi în Satu Mare. Numărul persoanelor infectate în România a depășit 768.700

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Până astăzi, 17 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 768.785 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 714.709 pacienți au fost declarați vindecați.

Astfel, conform datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică cu privire la numărul cazurilor pozitive de COVID-19, în județul Satu Mare au fost confirmate 9.230 cazuri, cu 51 cazuri în plus față de ziua de ieri. 173 sătmăreni au decedat. În ultimele 24 ore 18 sătmăreni au fost reconfirmați pozitiv.     

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.815 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

incidenta cazuri covid 17feb 

Până astăzi, 19.588 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.02.2021 (10:00) – 17.02.2021 (10:00) au fost raportate 62 de decese (37 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din  Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj,  Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt,  Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și  București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.895. Dintre acestea, 935 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.777.072 de teste RT-PCR și 222.655 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.362 de teste RT-PCR (18.188 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.174 la cerere) și 7.567 teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 40.027 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.877 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.006 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 134 de persoane. 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 februarie, 5.166 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.193.720 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 8 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 8.804 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.375 în Italia, 2.278 în Spania, 193 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia  și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 151 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii