Principalele acțiuni de inspecție au vizat modul de respectare al prevederilor legale vizând calitatea aerului la operatori și activități care sunt surse de poluare a aerului.
- 21 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu;
- 4 controale de verificare a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare;
- 2 pentru verificarea realizării măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare;
- 13 controale efectuate în urma unor sesizări, pentru verificarea aspectelor semnalate înacestea;
- 3 acțiuni de autosesizare;
- o inspecție pentru investigarea unui incident de mediu;
- 2 inspecții pentru emiterea sau revizuirea actelor de reglementare;
- o inspecție pentru identificarea de obiective noi;
- 8 controale împreună cu reprezentanți ai UAT privind salubrizarea localităților;
În urma acestor controale, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 36.500lei, precum și două sancțiuni complementare de desființare a lucrărilor începute fără acte de reglementare și aducerea terenului la starea inițială.
În toate situațiile, pe lângă acțiunile coercitive amintite, comisarii au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea deficiențelor constatate.