Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Studiu. Cel mai tânăr consumator de droguri din Satu Mare are zece ani

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ca să se simtă acceptați, or ca să evadeze din rutină, ca să se simtă adulți
sau, pur și simplu, din revoltă, tot mai mulți tineri ajung să consume droguri. Cel mai tânăr consumator de droguri din Satu Mare are doar zece ani, potrivit datelor prezentate azi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, de către coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Satu Mare, Camelia Iacob.
Astfel, prevalenţa consumului de droguri populaţia generală: arată că cea mai mică vârstă de debut declarată de către cei care au experimentat consumul de canabis a fost 10 ani, cea mai mare, 50 ani (81,1% dintre cei care au consumat cannabis au debutat în consum în intervalul
15-24 ani). Cea mai mică vârstă de debut, declarată de cei care au afirmat consum de ecstasy
pe parcursul vieţii, a fost 15 ani, iar cea mai mare, 29 ani (80% dintre cei care au declarat consum experimental de ecstasy au debutat în acest tip de consum la vârste sub 24 ani). Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de cocaină/crack, a fost 16 ani, iar cea mai mare, 25 ani (aproape 40% dintre respondenţi au debutat în consumul de cocaină/ crack la vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, 56% au început acest tip de consum între 20 şi 24 ani). Cea mai mică vârsta de debut a fost de 17 ani (Vârsta medie de debut în consumul de amfetamine este 22 ani, 60,7 % dintre respondenți au declarat debutul intre 15/19 ani). Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de SNPP, a fost 12 ani (Peste 70% dintre respondenţi au debutat în consumul de SNPP la vârste mai mici de 19 ani).
Acesta este și motivul pentru care coordonatorul CPECA Satu Mare desfășoară anual proiecte de prevenire în școli și chiar grădinițe. Anul trecut 147 preşcolari din cinci grădiniţe au fost implicați în peste 50 de activităţi, 286 de elevi cu vârste între 12-13 ani din șapte unități școlare și 55 de elevi cu vârste între 13-14 ani din alte două unităţi şcolare.

Lasă un comentariu

Centrul Cultural G.M. Zamfirescu

energykardioclub7card

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii