SNAU 112, să intervină în două situații în care s-au produs agresiuni soldate cu intervenții medicale.
Prima intervenție a avut loc în data de 14.03.2016, ora 20,42, când Norbert M. din Vetiș, a sesizat că sora sa, a fost bătută în fața unui restaurant din Vetiș.
La fața locului, polițiștii Secției Rurale Satu Mare au stabilit că Ildiko M. de 20 de ani din Vetiș, a fost agresată de mai mulți tineri, unul dintre ei, care i-a și sustras suma de 150 lei, a fost identificat ca fiind Rafael B., tot din Vetiș.
Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale, iar polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor celor implicați și a gradului lor de participare, precum și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au comis infracţiunile de lovire sau alte violenţe și furt.
Tot în cursul zilei de ieri, la ora 21,12, Robert G. din Odoreu, a solicitat telefonic intervenția poliției, pentru aplanarea unui scandal la un bar de pe strada Barițiu din Satu Mare.
La fața locului a intervenit patrula de siguranță publică, formată dintr-un polițist și un jandarm, care au stabilit că Vasile D. de 37 de ani, din Odoreu, a fost lovit cu pumnul in zona feței de către Csaba M. de 44 de ani, din Culciu Mare, jud. Satu Mare.
Victima a fost transportată la UPU Satu Mare pentru investigații și îngrijiri medicale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.