În cadrul proiectului Erasmus+: ”Consolidarea coeziunii sociale în perioade de criză(e): Formate de activități educaționale cu tinerii adulți în contextul asistenței sociale”, 14 specialiști din 6 țări au participat la întâlnirea de proiect organizată în perioadă 9-11 mai, la Satu Mare. Gazda evenimentului a fost Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare având rol de partener în implementarea proiectului a cărui scop este ca organizațiile participante să facă schimb de abordări inovatoare prin schimb de experiență și proiecte, să învețe unul de la celălalt și să promoveze ideea europeană.
În prima zi a întâlnirii, participanții au fost primiți de directorul general al Organizației Caritas, dr. Ioan-Laurențiu Roman care a prezentat serviciile sociale oferite de organizație, apoi a vorbit despre ce provocări a întâmpinat Caritas în perioada pandemiei, precum și despre modul în care organizația s-a implicat în ajutorarea și sprijinirea refugiaților ucraineni.
În continuare a urmat prelegerea susținută de dr. Hanni Rolfes, membră a Comunității Surorilor Misionare ale Inimii lui Isus, care și-a împărtășit cu cei prezenți experiențele sale legate de activitatea teologico-socialo-pastorală cu romii din satul Sâi.
După ce a trecut în revistă istoria localității și structura etnică a populației, sora Hanni a vorbit despre cum a încercat să ajute și să sprijine, împreună cu sora Anna Diekmann, în colaborare cu Organizația Caritas, în urmă cu mulți ani, romii săraci care trăiau la periferia satului. La început, au oferit sprijin material, constând în bunuri, precum haine, dar au realizat că pentru a obține o schimbare pe termen lung este nevoie ca beneficiarii să înțeleagă că au puterea să-și schimbe soarta, să simtă că ei înșiși pot face ceva pentru îmbunătățirea condițiilor lor de viață.
Dr. Hanni Rolfes a vorbit și despre atitudinea pe care o recomandă celor care oferă servicii sociale pentru oameni săraci. Sora ne sfătuiește să evităm să ne impunem părerea, voința. Dacă în loc de a-l judeca, facem eforturi să-l înțelegem pe semenul nostru și sistemul său de valori, ne vom da seama că vom putea obține rezultate doar cu multă răbdare, avansând cu pași mici. Vorbitoarea a făcut o paralelă cu povestea discipolilor în drum spre Emaus. Precum Isus cu discipolii săi, tot așa ar trebui persoanele din domeniul serviciilor sociale să meargă alături de beneficiari, stând de vorbă, punând întrebări, să le cunoască situația, modul lor de a gândi și de a vedea lumea. „Să nu fim pentru alții, ci să fim împreună cu alții” – cu acest îndemn și-a încheiat prelegerea dr. Hanni Rolfes.
A doua zi primul drum al echipei de proiect a dus la Primăria Municipiului Satu Mare unde l-au întâlnit pe domnul primar Kereskényi Gábor cu care au discutat, printre multe altele, despre conviețuirea grupurilor etnice în localitate și cum contribuie acestea la îmbogățirea vieții culturale.
Următoarea destinație a fost Centrul social deschis „Casa Prieteniei”, unitate de asistență socială în care Organizația Caritas asigură suport și asistență pentru copii proveniți din medii defavorizate și pentru familiile lor, precum și servicii cu caracter pedagogic și psihologic. Coordonatoarea unității, Georgeta Vizireanu a prezentat activitatea centrului, oferind vizitatorilor informații prețioase despre eforturile depuse pentru integrarea romilor în mediul urban.
Thomas Hackl, coordonator al programului naţional de intervenţie în situaţii de urgenţă al Confederaţiei Caritas România a vorbit despre importanța schimbului de informații și experiență în cazul situațiilor de criză, precum perioada pandemiei de COVID-19 sau tratarea situației refugiaților, căci aceste situații sunt atât de noi, încât nimeni nu dispune de o schemă de intervenție cu aplicabilitate universală și astfel orice idee, orice model care funcționează sunt binevenite. Apoi, expertul a detaliat cum s-au implicat organizațiile Caritas din România în ajutorarea și sprijinirea refugiaților ucraineni, printre ele și Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare.
Pe lângă prelegeri și vizite instituționale, participanții și-au făcut timp să viziteze centrul orașului Satu Mare, Castelul Károlyi din Carei, cripta familiei Károlyi din Căpleni și au ajuns și la Beltiug.
Membrii echipei de proiect au fost încântați de cele văzute și auzite afirmând că se întorc acasă cu foarte multe experiențe noi și utile.