Premierul va fi însoțit de mai mulți miniștri și secretari de stat din cadrul cabinetului pe care îl conduce, printre care ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi și, ministrul Apărării Naționale, sătmăreanul Gabriel Leș.
Reamintim că duminică e sărbătoare mare în Ţara Oaşului. Sâmbra Oilor, la cea de-a 63-a ediție.
Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, Casa de Cultură Negreşti Oaş organizează duminică, 12 mai 2019, de la ora 12:00, cea de-a LXIII - a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni.
Pentru prima dată în județul nostru, în avanpremierea festivalului, respectiv în 11 mai 2019, va avea loc ședința Asociației Naționale de Folclor din România, la care vor fi prezenți conducerea Asociației precum și cei mai importanți specialiști din domeniul folclorului din România, iar în data de 12 mai aceștia vor participa la Sâmbra Oilor.
Sunt zone în care localnicii îi spun „Ruptul Sterpelor” sau „Sâmbra Oilor”, însă, în esenţă, obiceiul e acelaşi: ciobanii îşi urcă oile la munte, unde, după primul muls, se cântăreşte cantitatea de lapte dată şi se împarte la numărul de proprietari, astfel încât se va şti cât caş, câtă brânză şi câtă urdă i se cuvine fiecărui gospodar pe parcursul întregii perioade de pășunat.
Cea mai cunoscută dintre toate aceste ”sâmbre” este fără îndoială, „Sâmbra Oilor” de pe dealul Huta Certeze și Moișeni, ce se desfăşoară an de an, la începutul lunii mai şi care reuneşte mii de locuitori din județul Satu Mare şi nu numai.
„Sâmbra Oilor” este cel mai cunoscut și îndrăgit ritual străvechi din Ţara Oaşului. Autorităţile comuniste nu au reuşit să cooperativizeze proprietăţile oşenilor, astfel încât aceştia au continuat să-și lucreze pământurile lor, păstrându-și cu sfințenie, tradiţiile.
Sâmbra Oilor este sărbătorită prin muzică şi dansuri în port popular, într-un cadru sărbătoresc.
În program:
Deschiderea oficială: - Momentul de Sâmbră, sfințirea turmelor de oi și măsurișul laptelui
Irina Man și Grupul din Bixad
Ansamblurile Folclorice „Oașul”, ”Sânzâienele”din Negrești Oaș și Maria Tripon
Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț
Maria și Mihai Nemeș
Petre si Petrică Zele
Ansamblul Folcloric al Județului ,,DORURI SĂTMĂRENE’’
Ansamblul Folcloric ,,Mugurelul” din Biserica Albă - Ucraina
Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii”
Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană” – Leontina Dorca și Maria Carmen Sas
Mihai Zele și Ansamblul ,,Țara Oașului”
Ansamblul Folcloric ”Florile Turțului”
Țâpuritoarele din Batarci și Maria Hosu
Grupul de țâpuritoare din Racșa.