Primarul comunei Dorolț, Mihai Găman, a primit titlul, trofeul și diploma de excelență ”Primar de 7 stele” în cadrul celei de-a XXV-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România
”Azi la Adunarea generală a Asociației Comunelor din România ACoR am primit titlul de ”Primar de 7 stele", ca răsplată pentru meritele importante in dezvoltarea comunei și apreciere pentru alegerea de 7 ori ca primar al comunei Dorolț. Mulțumesc pentru aprecieri și mergem înainte”, a transmis Mihai Găman.
De asemenea, primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, a primit diplomă de excelență ”Primar de 6 stele”.
În perioada 4-11 iulie 2022, se desfășoară la Jupiter sesiunea extraordinară, cu caracter festiv, a Adunării generale a ACoR și ședința extraordinară a Consiliului director al ACoR. La acest eveniment participă 314 reprezentanți ai comunelor din România.
Pe parcursul evenimentului au avut loc întâlniri cu ministrul mediului, apelor și pădurilor - TÁNCZOS Barna și cu ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației - CSEKE Attila-Zoltán,
În cadrul întâlnirii cu TÁNCZOS Barna, din 5 iulie, s-au dezbătut subiecte legate de finanțările din Programul Național de Redresare și Reziliență, administrate de către Ministerul mediului, precum și impactul acestora asupra mediului rural din România, precum și de alte probleme cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora (managementul deșeurilor, eficiență energetică, panouri fotovoltaice, etc).
În cadrul întâlnirii cu CSEKE Attila-Zoltán, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, din 7 iulie, s-au dezbătut subiecte legate de finanțările din Programul Național de Redresare și Reziliență, administrate de către MDLPA, de stadiul proiectelor depuse spre finanțare în cadrul programului Anghel Saligny, precum și impactul acestora asupra mediului rural din România, de modalitatea de desfășurare a finanțărilor administrate de către MDLPA, precum și de alte probleme cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora (facilitarea accesului la extrasul de carte funciară gestionat de ANCPI, pentru autoritățile administrației publice locale, etc).