pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Doi cetățeni turci, opriți în Oar din drumul ilegal spre Spațiul Schengen

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat doi cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din țara noastră, pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen. 

Azi dimineață, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 05:30, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Oar, județul Satu Mare, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă de frontieră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre cetățeni din Turcia, cu vârste de 34 și 41 de ani, ambii solicitanți de azil în țara noastră. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenția de a ajunge în Germania.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii