pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii rutieri au reținut 39 de permise de conducere în cadrul Proiectului ROADPOL - Safety Days

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În perioada 16 - 22 septembrie, la nivel național, polițiștii rutieri acționeză în cadrul Proiectului ROADPOL - Safety Days, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora. 

În această perioadă, la nivel european, se va desfășura operațiunea „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operațiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), al cărei obiectiv principal este reprezentat de sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, având în vedere pericolul în care este pusă siguranța deplasării pe drumurile publice.

 

Polițiștii rutieri vor desfășura activități informativ - preventive, în vederea conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun, în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

 

Proiectul își propune ca ziua de 21 septembrie 2021 să devină o zi fără persoane decedate din cauza accidentelor rutiere, pe drumurile din Europa.

 

Polițiștii rutieri vor purta discuții cu participanții la trafic pentru conștientizarea importanței respectării normelor rutiere, în special cele cu privire la conducerea sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, respectarea regimului legal de viteză, traversarea neregulamentară, utilizarea telefonului mobil sau portul centurii de siguranță.

 

 

Astfel, ieri 16 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au acționat atât pentru prevenirea cât și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. 

 

Viteza excesivă este una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, astfel că polițiștii rutieri au acționat ieri pentru combaterea acesteia, ocazie cu care au reținut 39 de permise de conducere.

 

În cazul celor 39 de conducători auto depistați că au depășit viteza maximă legală cu peste 50 km/h, polițiștii rutieri sătmăreni au aplicat pe lângă amendă și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.    

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii