Bărbat (58 ani) din Socond cercetat de polițiști pentru comiterea a trei infracțiuni

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

La data de 23 septembrie, în jurul orelor 21.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre faptul că, pe strada Castanilor din municipiul Satu Mare, s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 58 de ani, din comuna Socond, ar fi condus un autoturism pe strada Castanilor și, în condiții necunoscute, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat la marginea părții carosabile.
Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a relevat o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere de nicio categorie, iar autoturismul condus de către acesta are aplicate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii