pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Firmă din Satu Mare amendată cu 100.000 lei pentru că s-a folosit de 10 tineri din Bangladesh, fără să-i angajeze

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de imigrări din Satu Mare au desfăşurat marți, 27 septembrie, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii nedeclarate a cetăţenilor străini în municipiul Satu Mare.

Au fost depistați 10 cetățeni străini din Bangladesh care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale. Pe numele lor au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 de zile, iar societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 100.000 lei.

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare au efectuat la data de 27 septembrie, o acţiune în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate a cetățenilor străini, pe raza de competență.

În cadrul acțiunii au fost depistați 10 cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale la o societate comercială din județul Satu Mare. 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cetățenii din Bangladesh au intrat legal în România, în baza vizelor, în scop de muncă, însă nu și-au reglementat dreptul de ședere până la expirarea vizei.

Ca urmare a celor constatate, polițistii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare  au emis pe numele acestora decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 de zile, în conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 100.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea acţiunilor privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Totodată, vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la nr. de telefon 0261807757 sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii