Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat doi cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din România, pentru a ajunge în Spațiul Schengen.
Sâmbătă, 15 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Cu această ocazie, la ora 22.30, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Oar, județul Satu Mare, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că este vorba despre doi cetățeni din Sudan, cu vârste de 24, respectiv 27 de ani. Cei doi sunt posesori de pașapoarte eliberate de către autoritățile sudaneze în care sunt aplicate vize de angajare emise de România. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenția de a ajunge în Ungaria.
Cetățenii sudanezi au solicitat azil în România, drept urmare au fost predați Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Maramureș.
În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.