pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

ISJ Satu Mare, despre incidentul de la Școala ”Ion Creangă”: ”Elevii sunt educați în acest spirit și cu certitudine că nu sunt singura școală unde acest fenomen are loc”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Incidentul de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” s-a petrecut în pauza dintre prima și a doua oră de curs, potrivit celor declarate de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare. Mai mult, aceeași sursă susține că se știe care sunt elevii implicați și, cu certitudine, se vor lua măsuri. 

Filmarea, în schimb, a fost făcută în jurul orei 13:00, fapt ce incriminează inclusiv conducerea acestei școli pentru faptul că nu a luat nici o măsură, cum ar fi, spre exemplu, strângerea cornurilor și a cutiilor cu lapte de pe trotuarul din jurul școlii și de pe spațiul verde, respectiv spălarea trotuarelor de lapte. Conducerea școlii știa de incident, a văzut cornurile aruncate până-n drum, dar nu a luat nici o măsură.
Purtătorul de cuvânt al ISJ, Năstaca Pișcorean, la solicitarea Satu Mare News a transmis că ”Doamna director a precizat că elevii sunt educați în acest spirit și cu certitudine că nu sunt singura școală unde acest fenomen are loc, din păcate, oricât de mult i-ar supraveghea ori sensibiliza cu privire la foametea care există în lume!”... Este posibil să fi scris greșit la fel de mult cât e posibil să fi scris corect. Însă astfel de greșeli voite sau nu considerăm că nu își au locul atunci când vin din partea unor cadre didactice, pe căi oficiale. 
Redăm integral punctul de vedere transmis de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, la solicitarea Satu Mare News, referitor la incidentul petrecut la Școala Gimnazială ”Ion Creangă”:
”Am contactat școala. Doamna director a investigat situația, știe când s-a întâmplat, (pauza dintre orele 1-2, astăzi, 1 noiembrie). Știe care sunt elevii implicați și va lua măsuri, cu certitudine! Doamna director a precizat că elevii sunt eduați în acest spirit și cu certitudine că nu sunt singura școală unde acest fenomen are loc, din păcate, oricât de mult i-ar supraveghea ori sensibiliza cu privire la foametea care există în lume! Sunt suficiente 2 minute de neatenție! Există 1 singur post de portar, cadre didactice care fac serviciul pe școală de 3 ori pe săptămână - tocmai pentru a asigura protecția și supravegherea copiilor, însă nu pot fi omniprezenți, cu toate aceste eforturi! Însă, să nu uităm că, în cadrul acestei școli, se întâmplă lucruri frumoase și nu puține!” semnează Năstaca Pișcoran, purtătorul de cuvânt la ISJ Satu Mare.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii