Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei efectuează cercetări față de un bărbat, de 31 de ani, din județul Sălaj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În fapt, la data de 17 octombrie a.c., bărbatul și-ar fi transferat în contul personal, de pe telefonul mobil al unei tinere, de 20 de ani, din județul Satu Mare, suma de 810 euro, fără a avea acordul tinerei pentru a efectua transferul.
Ulterior, la două date diferite, ar fi efectuat alte 2 operațiuni prin care și-ar mai fi transferat bani în cont, de la aceeași persoană, cauzându-i un prejudiciu total de peste 1 130 de euro.
Verificările în cauză continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale ale bărbatului.