Drumul expres are o lungime de 10,831 km, iar drumul de legătură are lungimea de 4,031 km.
Începutul Drumului Expres se găsește pe Varianta de Ocolire a Municipiului Satu Mare, la nord de DN19, între podul peste Someș și nodul rutier cu DN19, unde este prevăzută amenajarea unui nod de tip B „trompetă”, astfel încât să se poată înscrie între bretelele nodului existent ce asigură schimbul de trafic între Varianta de Ocolire Satu Mare – DN 19 și podul de pe Varianta de Ocolire Satu Mare peste râul Someș. Traseul, se dezvoltă spre vest, la sud de râul Someș și traversează o zonă cu teren arabil, dar și zone cu teren intravilan. La km 1+740, km 3+070, km 4+010, km 6+050 traseul supratraverseaza drumuri locale.
Pentru a îmbunătăți funcționalitatea în rețea a drumului expres, este prevăzut un drum de legătură între drumul expres Satu Mare – Oar și DN 19, în zona satului Decebal, din comuna Vetiș. Prin realizarea acestui drum de legătură se urmărește asigurarea unor condiții mai bune de trafic, pentru fluxurile ce utilizează DN19, în interiorul comunei Vetiș. La intersecția dintre drumul expres și drumul de legătură se prevede amenajarea un nod tip „diamant”. Traseul continuă cu traversarea unor drumuri locale la km 8+050, respectiv la km 9+980, la sud de satul Oar. Finalul traseului este la km 10+831.92, la granița cu Ungaria.
Viteza de proiectare a traseului drumului expres este de 120 km/h, iar viteza de proiectare pentru toate bretelele nodurilor prevăzute, este de 60 km/h.
Valoarea totala a investiției este de 1.087.359.000 lei (TVA inclus)
Capacităţi:
Lungime traseu drum expres: 10,831 km;
Lăţime platformă: 21,50 m;
Lungime traseu drum de legătură: 4,031 km;
Durata de execuţie a obiectivului de investiţii: 24 luni;
Finanţarea investiţiei:
Finanţarea investiţiei se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 si Programul Operațional Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Caracteristici tehnice:
Lățime platformă drum expres: 21,50 m, din care:
parte carosabilă (2 benzi pe sens): 4 x 3,50 m = 14,00 m;
bandă mediană: 3,00 m;
benzi de încadrare – 2 x 0,75 m;
acostamente – 2 x 1,50 m;
lățime de lucru parapete – 1,70 m.
Bretelele bidirectionale:
lățimea platformei – 10,00 m;
lățimea părții carosabile – 2 x 3,50 m;
benzi de încadrare – 2 x 0,75 m;
acostamente – 2 x 1,50 m;
lățime de lucru parapete – 1,70 m.
Bretelele unidirecționale:
lățimea platformei – 8,50 m;
lățimea părții carosabile – 1 x 5,50 m;
benzi de încadrare – 2 x 0,75 m;
acostamente – 2 x 1,50 m;
lățime de lucru parapet – 1,70 m.
Drum de legătură - Drum de clasa tehnică III: Lățimea platformei este de 9,00 m, din care 2x3,50 m lățime parte carosabilă, 2x1,00 m lățime acostamente, din care 2x0,50 m lățime benzi de încadrare.
Realizarea drumului expres va constitui o nouă legătură transfrontalieră Româno-Ungară, conduce la creșterea volumului investițiilor atrase direct şi indirect, cuantificând şi beneficii economice de tipul:
- reducerea costului cu timpul de exploatare al vehiculelor; - reducerea costului de operare al vehiculelor;
- reducerea costului accidentelor;
- reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului.