pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Un tânăr (22 ani) a încercat să intre în țară cu materiale pirotehnice

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Urziceni au descoperit într-un autoturism cinci cutii cu materiale pirotehnice pe care un cetățean român a încercat să le introducă în țară. Bărbatul este cercetat acum pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

În data de 24 decembrie, la ora 00.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, un ieșean în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Austria. 

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit cinci cutii cu articole pirotehnice, pe care tânărul a încercat să le introducă în țară.

Produsele, în valoare de 640 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive, iar cetățeanul în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii