pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Consiliul părinților de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș a transmis o petiție Ministerului Educației

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Consiliul reprezentativ al părinților de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș și un grup de părinți care și-au manifestat intenția de a-și școlariza copiii în clasa a V-a la gimnaziul acestui liceu au transmis o petiție Ministerului Educației prin care solicită păstrarea gimnaziului la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prezentând în acest sens o serie de argumente. 

Reamintim că de la sfârșitul lunii ianuarie 2023, mai mulți profesori din cadrul Liceului Teoretic Negrești-Oaș și reprezentanți ai părinților au protestat în fața Inspectoratului Școlar Județean nemulțumiți de decizia Inspectoratului de a desființa clasa a V-a începând din toamna acestui an, în condițiile în care elevii lor au obținut printre cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională și la olimpiade.
 
Redăm mai jos conținutul petiției:
 
”Către,
MINISTERUL EDUCAȚIEI,
DIRECȚIA GENERALĂ ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR,
DOAMNA MINISTRU LIGIA DECA,
 
 
CONSILIUL REPREZENTATIV AL PĂRINȚILOR DE LA LICEUL TEORETIC din Negrești Oaș, cu sediul în localitatea Negrești-Oaș, str. Victoriei, nr. 101, jud. Satu Mare și GRUPUL DE PĂRINȚI care și-au manifestat intenția de a-și școlariza copiii în clasa a V-a la gimnaziului Liceului Teoretic din Negrești-Oaș formulează următoarea 
PETIȚIE:
-Rugăm analizarea de către MEN a situației prin care Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a invalidat planul de școlarizare propus de Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic Negrești-Oaș care prevedea funcționarea clasei a V-a în cadrul gimnaziului de la acest liceu pentru anul școlar 2023/2024 și a dispus, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație al ISJ SM, un plan de școlarizare fără clasa a V-a, dar a aprobat funcționarea celorlalte două școli din oraș cu câte trei clase de-a V-a pentru anul școlar următor. ( 3+3 = 6)
-Noi considerăm că prin această decizie unii elevi din Negrești-Oaș și din zona Oaș au fost discriminați, fiindu-le îngrădit dreptul de a studia într-o școală de un rang superior, acesti elevi dorindu-și altceva decât parcurgerea gimnaziului într-o școală de masă.
-Menționăm că acest drept îl au elevii care își au domiciliu în municipiul Satu Mare sau în alte localități din care pot naveta la colegii sau licee teoretice, precum și elevi din împrejurimile orașului Carei sau cei cu domiciliul în Carei. Copiilor noștri li s-a refuzat acest drept și din păcate distanța de 50 de Km (100 Km dus – întors) sau pentru unii chiar mai mult, nu le permite elevilor din Oaș să frecventeze altfel de unități din municipiul Satu Mare, unde nu s-a pus problema desființării gimnaziilor din cadrul acestor colegii sau licee. Avem cunoștință de faptul că în toată țara există astfel de unități de învățământ (colegii și licee) care funcționează cu gimnaziu inclus (unele au 2 sau 3 rânduri de clase pe nivel, nu o singură clasă cum a solicitat Liceul Teoretic Negrești-Oaș). 
-Nota de fundamentare a ISJ SM privind decizia desființării clasei a V-a este vagă și nu este concludentă. Este un copy-paste din legislație, fără explicații particularizate la nivelul liceului, așa cum rezultă atât din comunicarea către directorul instituției, cât și din comunicatul de presă al ISJ SM după începerea pichetării sediului instituției (atât adresa ISJ, cât și comunicatul de presă sunt anexate prezentei petiții).
-Rezultatele obținute de elevii Liceului Teoretic Negrești-Oaș la examenele naționale, olimpiade și concursuri au făcut întotdeauna cinste orașului și întregii zone a Oașului. 
-Elevii s-au implicat activ pentru a facilita desfășurarea  fazei finale a celor trei olimpiade naționale ( Matematică- junior, fotbal – liceu, fotbal – gimnaziu ) care au fost organizate de Liceul Teoretic Negrești-Oaș, precum și la nivelul altor activități școlare și extracurriculare și parteneriate școlare la nivel local cu Instituția Primăriei, Casa de Cultură, Muzeul Țării Oașului, susținând activitățile culturale din zonă din toate punctele de vedere. 
-Liceul Teoretic Negrești-Oaș a organizat concursuri la nivel județean: matematică, limba română, datini și obiceiuri de Crăciun. 
-Menționăm că, în urma pichetărilor realizate de cadrele didactice ale Liceului Teoretic Negrești-Oaș și unii părinți din grupul amintit anterior, doamna inspector general Anișoara Boitor a acceptat un dialog cu un grup reprezentativ al părinților. 
-În calitate de reprezentant al comitetului de părinți din cadrul instituției de învățământ, în data de 07.02.2023, împreună cu un grup de 8 părinți am fost primiți după multe insistențe, în audiență de către doamna inspector general Boitor Anișoara, pentru a ni se oferi câteva răspunsuri la întrebările pe care le aveam cu privire la decizia luată de ISJ SM de a nu aproba în planul de școlarizare clasa a V-a, în contextul în care la liceu  această formă de învățământ gimnazial funcționează de mai bine de 30 de ani, iar pentru anul școlar 2022-2023 sunt 26 de părinți care si-au exprimat în scris dorința  de a-și aduce copiii în clasa a V-a. Doamna Inspector ne-a dat posibilitatea de a ne exprima argumentele prin care am susținut menținerea clasei a V-a în planul de școlarizare și anume: existența celor 26 de cereri exprimate în scris, promovabilitatea obținută la examenele de evaluare națională, rezultatele obținute la olimpiadele și concursurile naționale și județene, implicarea elevilor de gimnaziu în organizarea olimpiadelor naționale care s-au organizat de către instituția noastră, numeroasele activități extrașcolare . Niciunul dintre argumentele prezentate nu au reprezentat pentru dumneaei temeiuri suficiente pentru menținerea clasei a V-a, mai mult decât atât, am fost acuzați că prin decizia de a ne aduce aici copiii *distrugem celelalte școli*, că pentru a avea această formă de învățământ este nevoie de circumscripție și că rezultatele instituției nu reprezintă performanță. La toate cele spuse de dumneaei i-am cerut să ne informeze cum de până acum, timp mai bine de 30 de ani, am putut avea această formă de învățământ și dacă toate colegiile și liceele din județul nostru au circumscripție pentru gimnaziile pe care le dețin. Răspunsul oferit de dumneaei ne-a determinat să ne simțim discriminați, deoarece niciun liceu/colegiu din județ/țară nu are circumscripție. In comunicatul de presă doamna inspector a făcut câteva acuzații la adresa instituției de învățământ și anume: *testarea pentru clasa a V-a s-a organizat deficitar anul trecut școlar*, *au existat reclamații la minister cu privire la constituirea clasei a V-a din anul școlar 2021-2022*, iar pentru acestea am cerut detalii și argumente, însă doamna inspector a spus că sunt *doar vorbe, zvonuri*. Am solicitat sesizarea să o vedem și noi și să descoperim deficiența organizării examenului, deficiență de care părinții a căror copii au fost admiși nu știu. Răspunsul a fost că nu vom primi așa ceva pentru că nu există, sunt doar vorbe. Tot din vorbe am auzit și noi că o mămică a cărui copil nu a participat la examen a cerut să-i fie transferat de la Școala Gimnazială Nr. 1, însă acest lucru nu era legal, fiindcă toate locurile erau ocupate în urma concursului. A fost singura persoană nemulțumită care a amenințat că va merge la ISJ și MEN pentru asta, deși nu se justifică nemulțumirea. 
-Am rămas profund dezamăgiți de modul, nivelul la care doamna inspector a purtat acest dialog cu noi, deoarece am considerat că poate să ne ofere un cadru legal și o justificare cu argumente pertinente pentru decizia pe care a luat-o de a nu aproba clasa a V-a, la Liceul Teoretic Negrești-Oaș. Am încercat să o abordăm și prin prisma calității de părinte, rugând-o să ne spună dacă dânsa a avut libertatea de a-și înscrie copilul la o altă școală decât cea în care ar fi trebuit să rămână, după decizia și spusele doamnei inspector, pentru a înțelege mai bine că prin decizia luată încalcă dreptul la educație a celor cel puțin 26 de copii/ părinți. Doamna inspector a ocolit răspunsul direct: spunând, în cele din urmă, că nu dânsa, ci copilul dânsei a dorit să urmeze cursurile gimnaziale din cadrul unui liceu bun din orașul Satu Mare, deoarece fetele cu care era în competiție au mers acolo. Deducem că pentru familia dânsei s-a putut. 
- Din nefericire nu am primit niciun argument pentru decizia luată, și din acest motiv i-am cerut doamnei inspector să ne primească într-o ședință a Consiliului  de Administrație din cadrul ISJ SM unde să ne putem exprima încă o data argumentele pentru continuarea acestei forme de învățământ, moment în care doamna inspector a invocat faptul că nu ne mai poate asculta, că are o ședință urgentă și o să vadă.
-Menționăm faptul că programarea pentru audiență a fost făcută cu o săptămână înainte, timp în care profesorii instituției noastre au protestat fizic, în fiecare zi, timp de 6 zile, în fața ISJ SM, iar dumneaei și-a planificat ședința cu directorii în programul de audiență.
-In ce privește numărul de cereri pentru clasa a V-a este doar de 26, deoarece această înscriere a fost făcută într-un termen foarte scurt pentru a susține nota de fundamentare din planul de școlarizare, în urma zvonului că ”nu vom avea clasa a V-a”, iar aceste opțiuni/înscrieri sunt, de obicei, mult mai multe, motiv pentru care în fiecare an, clasa este selectată prin testare.
-Doamna Inspector General nu a explicat nimic particularizat la nivel de unitate de învățământ, invocând dreptul ISJ SM de a aproba sau nu Planul de școlarizare al unei instituții de învățământ și de a răspunde pentru aceasta în fața MEN și nu în fața părinților sau instituției în cauză. Dânsa a precizat că a ținut cont de evoluția demografică la nivel de zonă și a aprobat 6 clase la nivel de oraș, fără să includă și Liceul Teoretic în acest plan. Deși școlile gimnaziale din oraș au funcționat în ultimii ani cu două clase pe nivel, în acest an școlar li se aprobă 3 clase, iar la Liceul Teoretic nicio clasă pe motiv că distruge celelalte instituții de învățământ. (Nu am înțeles în ce constă această distrugere, din moment ce la Liceul Teoretic putem afirma că se oferă învățământ de calitate – poate distrugerea competiției între instituții de învățământ ar diminua calitatea).
În calitate de părinți care cunoaștem situația din zonă, am cerut o justificare a deciziei prin care Școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș a solicitat și i s-a aprobat funcționarea pentru anul următor școlar cu o singură clasă de a VI-a, deși anul acesta există două clase de a V-a (aV-a A; aV-a B ), cu un număr total de 39 de elevi. Justificarea a fost că a aprobat la solicitarea domnului director o clasă cu 33 de elevi ( ATENȚIONĂM PESTE MAXIMUL PERMIS DE LEGE!!!!), deși există 39 în acest an (PROBABIL CEILALȚI VOR RĂMÂNE REPETENȚI). Explicația doamnei a fost evazivă, încercând să evite subiectul. Astfel a acordat trei clase pentru a V-a pentru ca normele didactice să nu fie afectate. 
Una dintre afirmațiile doamnei Inspector General a fost că discuțiile sunt inutile, că am venit prea târziu, că planul de școlarizare este trimis la minister și nu se pot face modificări. 
-Prin toate cele prezentate susțin în continuare că această decizie este nedreaptă, nejustificată, ilegală și discriminatorie, de aceea noi, părinții, vom face tot ce trebuie și ne stă în putință pentru a ni acorda acest drept liber de a ne înscrie copiii la cea mai buna formă de învățământ gimnazial, Liceul Teoretic Negrești-Oaș.
 
-În urma analizei acestei petiții solicităm ca MEN să facă dreptate acestor elevi și familiilor lor, astfel încât copiii din zonă să poată studia în condiții calitative și concurențiale superioare, pentru a putea performa în activitățile ce pot să le traseze parcursul educațional și formarea profesională. 
-Menționăm că gimnaziul din cadrul Liceului Teoretic Negrești-Oaș a educat 30 de generații de elevi pentru a performa în toate domeniile, începând cu anul 1992 și acum nu ne explicăm motivul pentru care se dorește desființarea lui. Gimnaziul a existat și înainte de 1989 în cadrul Liceului Industrial Negrești-Oaș din care provine Liceul Teoretic Negrești-Oaș (1970 sau chiar mai înainte – a avut o întrerupere foarte scurtă, în jurul anilor ”90).
-Solicităm ca din cele șase clase de gimnaziu acordate la nivelul orașului Negrești-Oaș una dintre ele să fie acordată Liceului Teoretic pentru a putea să-și continue tradiția la nivelul învățământului județului Satu Mare. 
-Acestei petiții vom anexa documente care să justifice păstrarea gimnaziului la Liceul Teoretic Negrești-Oaș: 
-semnături ale părinților;
-dovezi referitoare la rezultatele elevilor din ultimii ani; 
-adresa ISJ către domnul director care presupunem că ar fi nota de fundamentare la Planul de Școlarizare;
-comunicatul de presă al ISJ SM;
-răspunsul Consiliului Profesoral la comunicatul de presă;
-păreri ale părinților și ale foștilor elevi care au semnat petiția online.”

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii