Echipa negreșteană este coordonată de profesorul Doroș Ioan și este alcătuită din Moldovan Luca, Moiș Roxana, Solomon Andreea, Big Daniela, Pop Alexandra, Tărnar Denis, Vasile Aaron și Ciorba Darius. Elevii negreșteni s-au calificat pentru participarea la etapa Regionalei de Robotică București - FIRST Tech Challenge România, după ce au obținut locul I la Turneul regional de calificare organizat la Bistrița.
FIRST Tech Challenge România este cel mai important concurs din domeniul roboticii adresat liceenilor.
La primul dintre cele două Turnee regionale de calificare din cadrul concursului național de robotică FIRST Tech Challenge Romania organizat de Asociația ”Nație prin Educație” în perioada 13-15 februarie, la Universitatea Politehnică din București, au participat 81 de echipe de robotică de la licee din județele Moldovei, dar și din Arad, Timișoara, Sibiu, București, Dej, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bistrița, Sângeorz, Târgu Mureș, Voluntari, Deva, Oradea, Slobozia, Urziceni, Zalău, Negrești-Oaș, Târgu Jiu, Calafat, Călărași, Câmpina, Găești, Târgoviște, Pechea, Constanța, Gherla, Sighetu Marmației. Patru dintre ele provin din Cipru, Cehia, Grecia și SUA.
În urma acestui rezultat, echipa Liceului Teoretic Negești-Oaș a fost felicitată de conducerea primăriei Negrești-Oaș care i-a asigurat pe elevi că-i va susține în tot ceea ce vor face, urându-le succes pe mai departe.
”Vă felicităm încă o dată, suntem mândri de voi și vă asigurăm că suntem aproape și vă susținem în tot ceea ce faceți! Succes pe mai departe!”, este mesajul Aureliei Fedorca.