”Rezultatul de la alegeri este pentru tot Partidul Național Liberal o invitație să regândim oferta partidului și să refacem punți pierdute cu oamenii. Cred că avem forța să convingem din nou, cu putere.
PNL va parcurge în următoarele luni, în întregul său, un calendar de reformă internă, așezat, în care toate vocile să fie auzite. Este un consens în PNL, la nivel național să facem lucrurile rațional cu gândul la noul proiect politic. La sfârșit trebuie să ieșim uniți și cu un mesaj clar.
Este de asemenea un consens să nu continuăm un anumit fel de a face politică cu ambiții personale. Acest lucru ne-a măcinat și s-a vazut atât la locale cât și la parlamentare cât a dăunat. În plus, este nevoie să aplicăm criteriile de integritate pentru toată viața de partid, nu doar pentru candidați, pentru a fi consecvenți.
Faptul că unii colegi au continuat să gândească doar în termeni de tabere și grupulețe a afectat scorul PNL la Satu Mare. Sunt în continuare membri care gândesc nociv și doar pentru a specula niște supărări. Ei trebuie să se hotărască daca vor să meargă mai departe ca echipă sau aleg alt drum.
Nu putem fi mulțumiți cu rezultatele, însă trebuie să vedem și că PNL, la Satu Mare, a obținut un mandat de deputat și a rămas la un scor apropiat de locale, pe când alte județe erodarea a fost mai accentuată.
Avem nevoie de soluții, de o refacere a legăturii cu oamenii, nu de ranchiună dăunătoare. Putem crește doar uniți. Îi chem pe toți liberalii din Satu Mare să sprijine și să se dedice unui nou proiect, care sa ducă PNL la guvernare cu un program bun.
Eu vă mulțumesc tuturor celor care ați lucrat cu suflet și viziune în acest an greu, de reconstrucție încă pentru PNL Satu Mare, și le mulțumesc sătmărenilor pentru încrederea acordată pe 11 decembrie”, a scris pe pagina sa de Facebook, Romeo Nicoară.