pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Judecătorii Tribunalului Satu Mare au primit astăzi vizita unei delegaţii maghiare de la Tribunalul din Nyíregyháza

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Judecătorii Tribunalului Satu Mare au primit astăzi vizita unei delegaţii maghiare de la Tribunalul din Nyíregyháza. 

Din delegație au făcut parte dr. Vadász Mihály – preşedintele Tribunalului Nyíregyháza,  Dr. Varjasi Erika - preşedintele Secţiei economice, Dr. Mányik István  - preşedintele Secţiei civile şi al domeniului muncii, Dr. Gunyecz Zoltán - preşedintele Secţiei penale, Breczkáné dr. Békési Gabriella – judecător, consilier în drept european.
Delegaţia română, care a găzduit vizita judecătorilor maghiari a fost alcătuită din următorii membri ai Tribunalului Satu Mare:  judecătorul Felix Cardonel Mureşan - Preşedintele Tribunalului Satu Mare, judecătorul Remus Nemeş - Preşedintele Secţiei Penale a Tribunalului Satu Mare, judecătorul Cristian Moraru - Preşedintele Secţiei I Civilă a Tribunalului Satu Mare, judecătorul Mihai Ciorcaş – Secţia Penală, judecătoarea Paula Mureşan - Secţia I Civilă,  judecătorul Tamas Todor - Secţia I Civilă,  judecătorul Surd Grigore - Secţia I Civilă.
Preşedintele Tribunalului Satu Mare, judecător Felix Mureşan Cardonel, a deschis sesiunea de comunicări, luând cuvântul şi mulţumind pentru vizită delegaţiei maghiare.
Cu ocazia conferinţei au fost dezbătute probleme de interes comun, cu accent pe punctele convergente între cele două sisteme judiciare, respectiv organizarea şi funcţionarea instanţelor, statutul magistratului, cooperarea judiciară internaţională în materie civilă şi penală. Totodată au fost dezbătute aspecte practice legate de punerea în executare a Mandatelor europene de arestare, precum şi realizarea, între cele două state, a audierilor părţilor şi martorilor prin sistem de videoconferinţă în baza comisiilor rogatorii internaţionale. 
La finalul acestei vizite, delegaţiei maghiare i-a fost prezentată clădirea Palatului de Justiţie, modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii instanţei – Birouri, Registratură, Arhivă, săli de şedinţă şi Sala Festivă.
Reamintim faptul că între cele două instituţii judiciare, Tribunalul Satu Mare şi Tribunalul din Nyíregyháza se desfăşoară un program de parteneriat început în urmă cu mai mulţi ani, având ca principal scop schimbul de experienţă privind activitatea celor două instituţii.
Prin această vizită s-a dorit întărirea relaţiilor de parteneriat, analizarea principalelor aspecte teoretice şi practice din cadrul sistemului judiciar românesc şi maghiar, care să facă obiectul viitoarei colaborări dintre cele două instanţe.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii