pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Apartament de pe Aleea Neajlov cuprins de flăcări. O femeie, intoxicată cu fum

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost alertat să intervină, în această dimineață, în jurul orei 06:30 pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament de pe Aleea Neajlov, municipiul Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat 10 cadre militare  cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
În urma recunoașterii la la locul evenimentului s-a constatat că în interior se afla o persoană de sex feminin, cu vârsta aproximativă de 70 ani, în stare de  semiconștiență.
Echipajele de pompieri au acționat imediat la extragerea acesteia din apartamentul afectat, fiind predată în condiții de siguranță echipajului medical prezent la fața locului.
Paramedicii i-au acordat primul ajutor victimei care prezenta simptome de intoxicare cu fum și arsuri la nivelul căilor respiratorii. 
Victima a fost preluată ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Concomitent cu salvarea victimei, echipajele operative au intervenit prompt la localizarea și limitarea incendiului reușind lichidarea acestuia înaintea propagării flăcărilor la celelalte camere și la apartamentele învecinate.
Pompierii au procedat la ventilarea și aerisirea întregului apartament, neimpunându-se măsura evacuării blocului.
În urma incendiului au ars obiecte de mobilier dintr-o singură încăpere iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii