Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni (18-31 martie).
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
TRANSILVANIA
Primele zile din interval vor aduce o vreme relativ rece pentru a doua decadă a lunii martie, cu maxime în general cuprinse între 6 și 10 grade și minime între -2...0 grade, cu valori chiar mai scăzute, în special în zonele depresionare. Un interval mai cald este estimat între 22 și 25 martie, când media regională a maximelor va oscila între 14 și 18 grade, iar a celor minime va fi de 3...4 grade. O nouă răcire de scurtă durată este posibilă în jurul datei de 27 martie, ce va fi urmată de o creștere a temperaturilor spre finalul lunii, când sunt estimate maxime în jurul a 16 grade și minime de 2 grade.
Precipitații slabe se vor semnala între 18 și 21 martie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și în intervalul 24 – 28 martie.
MARAMUREȘ
Primele zile din interval vor aduce o vreme relativ rece pentru a doua decadă a lunii martie, cu maxime în general de 8...10 grade și minime de -3....-1 grad. Un interval mai cald este estimat între 22 și 25 martie, când media regională a maximelor va oscila între 14 și 18 grade, iar a celor minime va fi de 4...6 grade. O nouă răcire de scurtă durată este posibilă în jurul datei de 27 martie, ce va fi urmată de o creștere a temperaturilor spre finalul lunii, când sunt estimate maxime în jurul a 16 grade și minime de 3...4 grade.
Precipitații slabe și izolate sunt posibile în primele zile din interval, însă cu o probabilitate mai ridicată și pe arii mai extinse vor fi între 24 și 28 martie.
LA MUNTE
Primele zile din interval vor aduce o vreme relativ rece, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întrega zonă ce va oscila între -2 și 2 grade și minime în general de -6...-4 grade. Între 22 și 26 martie, temperatura aerului va fi în creștere, astfel încât în cele mai calde zile se vor atinge maxime ce se vor situa în jurul a 8 grade, iar minimele vor deveni predonderent pozitive. Spre finalul lunii sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 5 grade și minime de -2...0 grade.
Sunt prognozate precipitații în cea mai mare parte a intervalului, dar mai probabile vor fi în primele zile și în intervalul 25 - 29 martie.