La data de 16 martie, în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au fost sesizați despre faptul că mai multe persoane ar fi sustras produse cosmetice dintr-un hypermarket situat în municipiu.
În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că trei tineri, de 19 și 20 de ani ar fi sustras mai multe parfumuri, părăsind incinta hypermarketului, fără a le achita.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
sursa: IPJ Satu Mare