Cu prilejul deschiderii zonei pietonale din Piața Libertății, primarul Kereskenyi Gabor invită sătmărenii miercuri, 27 martie 2024, începând cu ora 17.00, să marcheze împreună acest moment mult așteptat cu un program artistic pe măsură.
Circulația rutieră pe tronsonul str. Păstrăvului (Casa Albă)- str. Cuza Vodă și accesul mijloacelor de transport public în Piața Libertății se va redeschide doar începând de marți, 2 aprilie.
Modernizarea Centrului Vechi a constat în extinderea zonei accesibile pietonilor şi bicicliştilor, prin amenajarea unor arii pietonale modernizate, precum şi crearea unei piste pentru biciclete. Proiectul a prevăzut crearea unei benzi dedicate pentru mijloacele de transport public de călători, inclusiv reabilitarea părţii carosabile a infrastructurii rutiere.
Modernizarea zonei centrale Piaţa Libertăţii a presupus reconfigurarea aleilor pietonale existente, prin crearea unor trasee pietonale noi, precum şi dotarea cu mobilier urban şi reamenajarea spaţiilor verzi.
Piața Libertății a devenit un centru cu alei pietonale, spații verzi, zone de terase și de relaxare. A fost creată o infrastructură velo și pietonală, iar întreaga zonă revitalizată astfel prin extinderea spațiilor verzi, fântâni arteziene modernizate, trotuare și alei refăcute.