În urma celor 7 percheziții domiciliare, efectuate astăzi, 14 iunie, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, în cadrul unui dosar penal, ce vizează infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare, la sediul unei instituții publice, două societăți comerciale, precum și domiciliile administratorilor societăților și domiciliile unor funcționari publici, au fost ridicate înscrisuri ce servesc ca mijloc de probă.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2022 - 2024, 3 persoane ar fi fost implicate în încheierea unor contracte de achiziții publice cu încălcarea legislației.
În fapt, instituția publică ar fi încheiat mai multe contracte cu diverse societăți comerciale, iar bunurile provenite ar fi fost folosite de funcționarul public în folosul său, falsificând în acest mod documente.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Reamintim că, în această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare au efectuat 7 percheziții.
Au fost vizate domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale și ale unei instituții, din județele Satu Mare și Sălaj.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal întocmit de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2022-2024, s-ar fi încheiat unele contracte de achiziții publice cu încălcarea legislației.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La percheziții au participat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.