Sunt vizate domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale și ale unei instituții, din județele Satu Mare și Sălaj.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal întocmit de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2022-2024, s-ar fi încheiat unele contracte de achiziții publice cu încălcarea legislației.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La percheziții participă luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Cercetările în cadrul dosarului penal întocmit se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș.