Ilie Bolojan: ”Dacă mâine se desființează ATOP nu se va întâmpla absolut nimic”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ilie Bolojan, a declarat luni că dacă mâine s-ar desființa toate  Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) “nu s-ar întâmpla absolut nimic” în ceea ce privește funcționarea instituțiilor statului.

“Cred că și la nivelul autorităților locale există spații importante de reducere a cheltuielilor de personale și de funcționare. Există o autoritate județeană de ordine publică care se numește ATOP, prescurtat, în jargonul administrativ. Dacă mâine se desființează ATOP nu se va întâmpla absolut nimic, doar că acolo 15-20 de oameni primesc o indemnizație lunară care poate să fie până la 20% din salariul președintelui de consiliu județean, deci împărțiți la cinci, înseamnă că patru posturi de președinți de consiliu județean, în fiecare județ, se pot reduce de pe o zi pe alta”, a spus Bolojan, în timp ce prezenta diverse modalități de reducerea cheltuielilor statului.

“Dacă se desființează această autoritate nu se va întâmpla absolut nimic și asta vă spun din propria experiență”

Boolojan a mai tranmis că în administrația locală există destul de multe probleme și “înainte de a discuta de o reorganizare administrativă pe care nu o vom putea ocoli” putem să discutăm de faptul că un secretar al unei comune, un contabil al unei comune poate să aibă norma la mai multe primării”. Astfel, în multe primării contabilii nu au suficient de mult de lucru pentru a justifica o normă întreagă.

“Acolo unde veniturile proprii nu acoperă nici măcar cheltuielile de persoane înseamnă că acea primărie nu există pentru oameni, ci oamenii plătesc taxe  pentru ca funcționarii din primărie să-și ia salariile”, a mai transmis Ilie Bolojan.

Ce este ATOP

Autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din şeful Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliul judeţean, 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele consiliului judeţean, şeful Direcţiei generale de jandarmi a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului judeţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti sau şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean, şeful serviciului teritorial al Poliţiei de Frontieră Române şi, după caz, şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.

 

Autoritatea teritorială de ordine publică are următoarele atribuţii:

  • a) contribuie la elaborarea planului de activităţi şi la fixarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă minimali, având ca scop protejarea intereselor comunităţii şi asigurarea climatului de siguranţă publică;

  • b) sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie;

  • c) face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi;

  • d) organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi a ordinii publice;

  • e) prezintă trimestrial informări în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale consiliului judeţean, după caz, asupra nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii;

  • f) elaborează anual un raport asupra eficienţei activităţii unităţilor de poliţie, care se dă publicităţii.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii