Acestea au fost evacuate în siguranță. Angajații CFR au reușit să desprinsă locomotiva de restul trenului pentru a nu se extinde incendiul. Mecanicul și ajutorul său au suferit răni ușoare.
Incendiul a fost lichidat, se pare că a izbucnit de la rețeaua electrică a locomotivei.
La fața locului au ajuns două echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD, dar nu a fost nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit pompierilor, ”La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei și o ambulanță SMURD tip EPA. În momentul sosirii forțelor profesioniste, incendiul se manifesta la compartimentul motor al locomotivei, care era desprinsă de restul garniturii. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu promptitudine, împiedicând astfel propagarea acestuia la întreaga locomotivă. Cei aproximativ 30 de călători aflați în tren la producerea evenimentului, s-au autoevacuat fără incidente, astfel că nu au existat răniți sau victime. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit datorită unei defecțiuni mecanice apărute pe timpul exploatării. Ca urmare a incendiului s-au deteriorat rezervorul.”