pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Poliția a stabilit vinovatul producerii accidentului în urma căruia au murit patru persoane

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.20, I.P.J. Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident rutier pe DN19, la km 157 + 900 m.
După efectuarea cercetării la fața locului, echipa de cercetare a stabilit faptul că un tânăr conducător auto, de 21 de ani, din localitatea Dara, județul Satu Mare, conducând un autoturism proprietate privată, în afara localității Livada, județul Satu Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Ungaria, condus de o femeie de 34 de ani, cu dublă cetățenie, română și maghiară, domiciliul din România, fiind stabilită în orașul Livada.
În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei auto și a pasagerilor care o însoțeau, respectiv o femeie de 43 de ani și un tânăr de 18 ani, ambii din Livada. În același autoturism se mai afla un minor, de 5 ani, cetățean maghiar, care deși prezenta semne vitale imediat după impact, cu toate eforturile depuse de echipajele specializate, nu a mai putut fi salvat, decedând și el la fața locului.
Și tânărul aflat la volanul celui de-al doilea autoturism a fost rănit grav și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Testarea alcoolscop a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregului complex de împrejurări în care s-a produs evenimentul.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii