pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

UPDATE. FURTUNĂ puternică în judeţul Satu Mare. O ploaie torenţială a acoperit străzile cu gheaţă VIDEO

UPDATE Cioncheşti, Giorocuta, Supur, Sechereşa, Acâş, Porumbeşti şi Ardud, cele mai afectate de vijlie. Aici, grindina măsura cât un ou de găină
Ca urmare a furtunii din după-masa zilei de luni, 25 mai 2015, care a afectat mai multe localităţi din judeţul Satu Mare, prefectul
Eugeniu Avram a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). Şedinţa s-a desfăşurat de la ora 18,30 în sala mică a Palatului Administrativ. Întrunirea a avut loc pentru efectuarea unei prime evaluări privind pagubele provocate de ploaia cu grindină care a căzut între orele 16,00 şi 17,00 în localităţile judeţului Satu Mare. Membrii CJSU l-au informat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu despre măsurile întreprinse pentru a rezolva situaţiile de urgenţă. Conform primelor date, în intervalul de timp menţionat au căzut precipitaţii de până la 32,2 litri/mp, iar în anumite zone s-a înregistrat grindină de mărimea unui ou de găină (52 mm). Cele mai afectate localităţi sunt Cioncheşti, Giorocuta, Supur, Sechereşa, Acâş, Porumbeşti şi Ardud. Astfel, în Cioncheşti vijelia a doborât zece stâlpi de joasă tensiune, iar 40 de consumatori casnici au rămas fără energie electrică. Conform celor declarate de reprezentantul societăţii de furnizare a energiei electrice, problema va fi remediată în cel mult 24 de ore. Tot în Cioncheşti nouă autoturisme au fost afectate de grindină, acoperişurile a două case au fost distruse, iar opt locuinţe au fost avariate în proporţie de 10%. În localitatea Giorocuta au fost afectate şapte gospodării, iar patru case au fost uşor inundate. Şi în municipiul Satu Mare, grindina a produs pagube însemnate, acestea fiind în curs de evaluare.
În calitate de preşedinte al CJSU Satu Mare, prefectul le-a solicitat primarilor să transmită la prima oră marţi, 26 mai 2015, rapoartele privind situaţia pagubelor materiale provocate în urma furtunii, iar membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă le-a cerut implicare, responsabilitate şi cooperare instituţională în vederea soluţionării prompte a tuturor evenimentelor cauzate de fenomene meteorologice periculoase.

O furtună puternică cu gheață, neanunțată de autorități, a făcut prăpăd în câteva minute în municipiul Satu Mare.Zeci de gospodării au fost afectate de furtună și grindină. Gheața a distrus bucăți de acoperiș, balcoane și câteva reclame luminoase de la mai multe firme din municipiu. Gheața a spart chiar și parbrizul unor mașini.
Nicio autoritate publică nu a catadicsit să anunțe acest cod de furtună. Singurul care a anunțat acest dezastru ce urma să cuprindă Satu Mare este subprefectul Altfatter Tamas, care a anunțat codul galben pe site-ul său personal de socializare.

Media

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii