începând cu ora 11.00, pe toate arterele principale de circulație și la intrările în municipiul Satu Mare, în vederea evitării depunerii primului strat de zăpadă.
Astfel, preventiv s-a aplicat sare pe toate arterele principale de circulație, iar după intensificarea ninsorii s-a dispus ieșirea utilajelor în teren pentru a acționa și pe celelate artere și zone.
Programul de pregătire și de acțiune operative a fost definitivat încă din luna noiembrie. Documentul cuprinde urgențele, zonele prioritare, obiectivele sociale, unitățile de învățământ, instituțiile publice, principalele bulevarde și artere de circulație, trecerile de pietoni, trotuarele și toate locurile unde operatorul are obligația de a interveni cu prioritate.
Reamintim cetățenilor municipiului Satu Mare, agenților economici, asociațiilor de proprietari că, au obligația de a curăța și ei la rândul lor zăpada și gheața din fața casei, a blocului sau a sediului firmei, în cel mult 24 de ore de la încetarea ninsorii.
Necurăţarea zăpezii sau a gheţii de pe trotuarele şi rigolele din faţa imobilelor după depunere, precum şi aruncarea acestora din curţi pe străzi, de către proprietarii sau deţinătorii imobilului se sancţionează cu amendă de la 100 la 300 lei pentru persoanele fizice şi de la 200 la 500 lei pentru persoanele juridice.