Investiţia a fost de peste șapte milioane euro.
Parcarea cuprinde 200 de locuri și include rasteluri pentru biciclete, respectiv șapte spații special amenajate pentru persoanele cu dizabilități.
În incinta magazinului, clienții pot găsi următoarele spații comerciale: Fornetti Backer and Coffee, farmacie Help Net Farma, TabacXpress, casa schimb valutar și bancomat.
De asemenea, noul magazin Kaufland pune la dispoziție și un punct Grill, prevăzut cu două case de marcat, unde clienții pot lua rapid o masă gustoasă.
Magazinul beneficiază de cele mai înalte standarde de amenajare și de cel mai nou design, recent implementat de Kaufland România în cadrul procesului național de modernizare a rețelei.
Pentru o experiență a cumpărăturilor rapidă, navigarea prin magazin este eficientizată printr-un nou sistem de ghidaj prin pictograme ce semnalizează categoriile de produse sau servicii. Mai mult, pentru facilitarea orientării, magazinul are o nouă segmentare a spațiului și a rafturilor, cu scurtături printre raioane.
Kaufland România acordă o atenție deosebită protejării mediului înconjurător, de aceea și acest hipermarket beneficiază de o instalație de climatizare ecologică - un sistem complex modern care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu.
Cu ocazia deschiderii, dar și în fiecare săptămână, locuitorii orașului Satu Mare se vor bucura de oferte speciale și un sortiment larg și variat de produse, cu accent pe prospețime și produse locale.
- „Scopul nostru este să fim cu adevărat alături de clienți, fie că vorbim de un nou magazin mai aproape de casă, sau de un sortiment de unde fiecare să poată alege ce i se potrivește, oferind întotdeauna calitate la prețuri reduse. Am investit mult în modernizarea experienței de cumpărături pentru clienții noștri, mai ales în ultimii ani, urmărind să o facem tot mai plăcută și mai simplă. Anul acesta, aniversăm 50 de ani de la deschiderea primului magazin în Europa. Astăzi, suntem bucuroși să oferim cel mai modern loc de cumpărături”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.